fbpx

Caz clinic – Inserția minim invazivă a două implanturi dentare în regiunile 12 și 22 cu ajutorul ghidului chirurgical DigiRay

Workshop “Navigarea CBCT utilizand softul OnDemand3D” Craiova
iulie 15, 2020
Restaurare arcada edentata total – insertia flapless a 4 implanturi dentare cu ajutorul ghidului chirurgical DigiRay
septembrie 14, 2020

DigiRay este unica rețea de clinici de radiologie din România care furnizează ghiduri chirurgicale printate 3D pentru toate sistemele de implanturi. Mai multe detalii despre avantajele utilizării ghidului chirurgicale puteți citi aici.

Cazul clinic pe care îl vom prezenta azi a fost realizat în urma colaborării dintre Dr. Mihai Vlăduțiu, medic stomatolog în cadrul Clinicii Dental Center Vlăduțiu, Cluj-Napoca și Tehnician Dentar Adrian Frangopol, specialistul DigiRay în ghiduri chirugicale.

nformații despre caz

Pacientă în vârstă de 19 ani, tratată în prealabil prin ROG (regenerare osoasă ghidată) pe versantul vestibular al regiunii anterioare maxilare zonele 12 și 22 se întoarce în cabinet pentru a primi două implanturi dentare pentru înlocuirea incisivilor laterali superiori.

În Fig. 1.1 se pot observa zonele 12 și 22 complet vindecate

Plan de tratament

Pentru a nu deschide un nou lambou muco-periostal în această zonă, procedură care ar afecta papilele interdentare și aspectul estetic al restaurării finale, s-a decis inserția a două implanturi dentare printr-o procedură minim-invazivă cu ajutorul ghidului chirurgical DigiRay.

Astfel s-a decis executarea unei scanări CBCT și a unei scanări optice a modelului maxilarului superior în centrul de radiologie DigiRay (Fig 1.2 și Fig 1.3) pentru a planifica o inserție flapless a două implanturi dentare în regiunile 12 și 22.

Workflow

După culegerea datelor, Dr. Mihai Vlăduțiu împreună cu tehnicianul DigiRay au planificat poziția finală a celor două implanturi în plan ocluzal, vestibulo-oral, mezio-distal precum și adâncimea la care va fi platforma implantului, astfel încât post-chirurgical să existe opțiunea unei restaurări protetice estetice, funcționale și predictibile în timp (Fig 2.1, Fig 2.2, Fig 2.3, Fig 2.4, Fig 2.5).

După planificarea cazului, tehnicianul DigiRay a trecut la designul ghidului chirurgical conform sistemului de implanturi utilizat și la printarea 3D a acestuia (Fig 3.1)

Ghidul chirurgical DigiRay este printat 3D dintr-o rășină biocompatibilă, susținut pe dinții vecini integri și stabili iar intervenția se face “fully guided”, ceea ce înseamna că atât forajul cât și inserția, poziția finală și adâncimea la care se insera implantul sunt controlate cu precizie și identice cu situația planificată în prealabil (Fig 4.1 și Fig 4.2).

În timpul intervenției chirurgicale s-au urmat pașii de foraj primiți împreună cu ghidul chirurgical de la DigiRay (Fig 4.3) și s-a asigurat stabilitatea ghidului pe dinții vecini în timpul forării (Fig 5.1, 5.2, 5.3).

În Fig.6.1 și Fig 6.2 se observă poziția finală a celor două implanturi dentare, poziție ideală din punct de vedere biologic, estetic și funcțonal.

Concluzii

Executată astfel, intervenția chirurgicală nu afectează țesuturile moi (papilele interdentare, gingia keratinizată) extrem de sensibile în zona estetică maxilară evitând riscul unor recesii gingivale la nivelul dinților vecini sau în jurul implantelor.

Cum comanzi ghidul chirurgical DigiRay?

Contactează tehnicianul DigiRay pentru a începe planificarea următorului tău caz de implantare ghidată: laborator@digiray.ro sau  0758.033.376.
Urmărește-ne pe blog și social media pentru a rămâne la curent cu toate cazurile clinice la care luăm parte.

BUY NOW
Pentru efectuarea radiografiilor nu este nevoie de programare
+